Comună membră ACoR din 29.06.2010

Prin HCL nr. 12 din 29.06.2010 comuna Mănești a devenit membră a Asociației Comunelor din România

HOTĂRÂREA DE ADERARE CERTIFICATUL DE MEMBRU

Descrierea comunei

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna se afla în plasa Filipești a județului Prahova, fiind formată din cătunele Mănești, Coada Izvorului, Gura Crivățului și Comănacul, totalizând 1028 de locuitori. Avea o școală cu 74 de elevi (din care 9 fete) și 3 biserici — două în Mănești și una în Coada Izvorului. În această comună se afla castelul lui Teodor Văcărescu. Anuarul Socec din 1924 o consemnează în plasa Târgșorul a aceluiași județ, cu o populație de 2075 de locuitori, în satele Mănești, Coada Izvorului, Gura Crivățului și Zalhanaua (ultimul preluat de la comuna Vlădeni-Mărgineni). În 1931, satul Zalhanaua a fost atașat comunei Brătășanca, în vreme ce satele Coada Izvorului și Gura Crivățului au format o comună de sine stătătoare, comuna Coada Izvorului.

În perioada interbelică, comuna a trecut la plasa Ploiești a aceluiași județ, apoi în 1950 la raionul Ploiești din regiunea Prahova și apoi, din 1952, din regiunea Ploiești. În 1968, comunele comuna a revenit în județul Prahova, reînființat, și a preluat satele comunei Cocorăștii Colț, desființată temporar, precum și satul Zalhanaua din comuna Vlădeni-Mărgineni, desființată și împărțită între județele Prahova și Dâmbovița. În 2004, comuna Cocorăștii Colț a fost reînființată, comuna Mănești rămânând în forma actuală.

Comuna se află în sud-vestul județului, la limita cu județul Dâmbovița, într-o zonă de câmpie, pe malul drept al Prahovei. Este traversată de șoseaua județeană DJ101A care o leagă spre nord de Filipeștii de Târg (unde se termină în DN72) și spre sud de Cocorăștii Colț (unde se intersectează cu DN1A), Șirna și mai departe în județul Ilfov de Periș.

Stema comunei Mănești

Stema comunei Mănești, județul Prahova

Stema comunei Măneşti, potrivit anexei nr. 1.3, se compune dintr-un scut tăiat. În primul cartier, pe fond de azur, o pasăre de argint, conturnată, stând pe o lună de argint răsturnată. În al doilea cartier, pe fond de argint, o cetate zidită, de culoare roşie, având un turn crenelat poziţionat central; turnul este flancat în dextra de un steag albastru, cu lancea de aur, iar în senestra, de o acvilă neagră cu aripile deschise; pe cetate broşează un cavaler în armură de argint, stând pe zidul de intrare al cetăţii; cetatea se deschide cu o poartă de aur.

Semnificaţia elementelor însumate: Pasărea stând pe lună face referire la stema Smarandei Mănescu, descendenta familiei Mănescu, a cărei existenţă este legată de localitatea Măneşti. Cetatea reprezintă blazonul familiei Văcărescu, care prin Theodor Văcărescu se va căsători cu Maria Mănescu, al cărei nume este legat de Măneşti, prin construcţiile ridicate aici, respectiv conacul şi biserica. Coroana murală, de argint, cu un turn crenelat, semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. (Stema a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 08 Iun 2004).

Constantin NIȚOI

PRIMARUL COMUNEI MăNEșTI

Constantin NIȚOI

Date de contact

Website: www.primaria-manesti.ro

E-mail: primaria.manesti@yahoo.com

Telefon: 0244484304

Skip to content