Comună membră ACoR din 03.03.2025
Prin HCL nr. 57 din 14.10.2021 comuna Adunați a devenit membră a Asociației Comunelor din România
Descrierea comunei
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Ocina, era aflată în plaiul Peleșul al județului Prahova și era formată din satele Adunați-Prahoviței, Valea Bradului și Băltișul, totalizând 1342 de locuitori și având o școală cu 60 de copii înființată la 1850 și două biserici ortodoxe.
Comuna este situată în partea de nord-vest a județului Prahova, la limita dintre acesta și județul Dâmbovița, pe malurile râului Provița. Este străbătută de șoseaua județeană DJ710, care o leagă spre est de Breaza și spre vest în județul Dâmbovița de Bezdead și Pucioasa (unde se termina în DN71). Din acest drum, la Adunați se ramifică șoseaua județeană DJ100E, care duce spre sud la Provița de Sus, Provița de Jos, Poiana Câmpina, Câmpina (unde se intersectează cu DN1), Telega și Scorțeni.
Stema comunei Adunați, județul Prahova
Potrivit anexei nr. 1.1, stema comunei Adunaţi se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat, cu vârful despicat. În partea superioară, în câmp roşu, se află o doniţă de culoare naturală. În vârful scutului, în partea dreaptă, în câmp argintiu, se află o crenguţă cu şase frunze şi două prune, iar în partea stângă, în câmp albastru, se află 3 dealuri verzi.
Semnificațiile elementelor însumate:
Doniţa, prunele şi dealurile simbolizează principalele ocupaţii ale locuitorilor: zootehnia (doniţele sunt utilizate la păstrarea laptelui), pomicultura şi prelucrarea lemnului.
Coroana murală de argint cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comuna.
(Stema a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 13 ianuarie 2011).
PRIMARUL COMUNEI ADUNAțI
Darius-Mihai SĂVULESCU