Cea de-a 29-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România (ACoR), desfășurată în perioada 08–11 februarie 2026, la Hotelul JW Marriott din București, a reunit peste 500 de primari ai comunelor membre, alături de reprezentanți ai autorităților publice centrale și ai instituțiilor partenere.
Participarea invitaților la lucrările Adunării Generale a contribuit în mod semnificativ la calitatea dialogului instituțional, consolidând demersurile ACoR de a promova o colaborare constantă și constructivă între administrația publică locală și administrația publică centrală.
Prin intervențiile și contribuțiile formulate în cadrul dezbaterilor, a fost reafirmat angajamentul comun pentru susținerea comunităților rurale și pentru îmbunătățirea cadrului legislativ, administrativ și financiar necesar dezvoltării durabile a comunelor din România.
Asociația Comunelor din România își exprimă aprecierea pentru implicarea și deschiderea manifestate și își reafirmă disponibilitatea de a continua dialogul instituțional în beneficiul autorităților locale și al cetățenilor pe care aceștia îi reprezintă.
Timp de patru zile, primarii au analizat activitatea Asociației, au stabilit direcțiile pentru perioada 2026–2027 și au purtat un dialog direct cu reprezentanții administrației publice centrale. Dar, dincolo de agenda formală, această reuniune a transmis un mesaj mai profund: democrația locală rămâne pilonul stabilității statului.
- Lista participanților
- Programul activităților
- DECIZIA NR. 2 din 08 februarie 2026 privind însușirea Raportului de activitate a Asociației Comunelor din România pe anul 2025
- HOTĂRÂREA NR. 1 din 08 februarie 2026 privind aprobarea Raportului de activitate a Asociației Comunelor din România pe anul 2025
- Raportul de activitate a Asociației Comunelor din România pentru anul 2025
- DECIZIA NR. 3 din 08 februarie 2026 pentru însușirea bilanțului contabil și a execuției bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025
- HOTĂRÂREA NR. 2 din 08 februarie 2026 privind aprobarea bilanțului contabil și a execuției bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025
- Bilanț 2025
- DECIZIA NR. 4 din 08 februarie 2026 privind însușirea Planului anual de achiziții publice al Asociației Comunelor din România pentru anul 2026
- HOTĂRÂREA NR. 3 din 08 februarie 2026 privind aprobarea Planului anual de achiziții publice al Asociației Comunelor din România pe anul 2026
- Programul anual al achizițiilor publice 2026
- DECIZIA NR. 5 din 08 februarie 2026 privind modificarea și completarea Statutului Asociației Comunelor din România
- HOTĂRÂREA NR. 4 din 08 februarie 2026 privind modificarea și completarea Statutului Asociației Comunelor din România
- Anexa nr. 1 la Hotărârea Adunării generale a ACoR nr. 4 din 08 februarie 2026 privind modificarea și completarea Statutului Asociației Comunelor din România
- Agenda Comunelor României începând cu anul 2026
- DECLARAȚIA-MANIFEST ÎMPOTRIVA POLITICILOR DE ÎMPUȚINARE A SATELOR
9 februarie – Dimensiunea europeană a democrației locale
Un moment deosebit al lucrărilor l-a constituit intervenția lui Mathieu MORI, Secretarul General al Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa, prezent la București în zilele de 9–10 februarie. Informații detaliate despre vizita Secretarului General Mathieu MORI în România se regăsesc aici.
Adresându-se primarilor reuniți în Adunarea generală, acesta a subliniat că, într-o lume în care valorile democratice sunt adesea puse sub semnul întrebării, rolul autorităților locale devine esențial. „Democrația este mai puternică atunci când puterea este împărțită”, a afirmat acesta, arătând că securitatea democratică începe la nivel local – în municipalități, în consilii și în relația directă dintre cetățeni și cei care îi reprezintă.
Înregistrarea video surprinde deschiderea lucrărilor celei de-a 29-a Sesiuni Ordinare a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, desfășurată luni, 09 februarie 2026. În cadrul evenimentului a avut loc dezbaterea „Zbaterea satului românesc – Dăinuirea satului, temelia statului”, dedicată provocărilor și rolului satului românesc în dezvoltarea și consolidarea statului.
Dezbaterea a fost moderată de Mihaela BÎRZILĂ, jurnalist și realizator TV, și a reunit doi foști prim-miniștri ai României, Vasilica-Viorica DĂNCILĂ și Victor-Viorel PONTA.
10 februarie – Dialog direct la Palatul Parlamentului
Ziua de marți, 10 februarie, a reprezentat punctul de intensitate al întregii Adunări generale. În sala „C.A. ROSETTI” a Palatului Parlamentului, primarii comunelor au stat față în față cu conducerea statului român.
La lucrări au participat Ilie-Gavril BOLOJAN, prim-ministrul României și Sorin-Mihai GRINDEANU, președintele Camerei Deputaților, alături de membri ai Guvernului României de la ministerele relevante pentru administrația publică locală și conducători ai instituțiilor centrale.
Tema dezbaterii, reforma administrativă și impactul politicilor de reducere a cheltuielilor publice asupra comunelor, a generat un schimb de idei direct, responsabil și necesar. S-a discutat despre eficiență administrativă, autonomie locală, sustenabilitate financiară și echilibru teritorial.
11 februarie – Un bilanț al solidarității și maturității administrative
Pe parcursul celor patru zile au fost acordate distincțiile ACoR, fiind stabilite direcțiile de acțiune pentru perioada următoare.
Cu această ocazie, din partea Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, a fost prezentat filmul „Custode de tradiții creative”, iar din partea Fundației Naționale pentru Civilizație Rurală „NIȘTE ȚĂRANI” a fost prezentat un film despre personalitatea domnului Dinu SĂRARU, președintele-fondator al acestei fundații.
Un moment aparte al lucrărilor l-a constituit prelegerea „Cultura tradițională – între moștenire și mărturie: lecția femeilor mironosițe”, susținută de Părintele profesor Constantin-Valer NECULA, președintele Asociațiunii ASTRA pentru România și Moldova.
Intervenția sa a adus în dezbatere dimensiunea identitară și spirituală a comunităților locale, subliniind legătura profundă dintre tradiție, memorie și responsabilitatea față de viitorul satului românesc.
Cea de-a 29-a sesiune ordinară a Adunării generale a confirmat că Asociația Comunelor din România este un interlocutor instituțional legitim și solid în dialogul privind reforma administrativă și politicile publice cu impact asupra mediului rural.
Adunarea generală nu a fost doar o reuniune anuală, ci un exercițiu de maturitate administrativă și de solidaritate instituțională. Într-un moment în care se discută despre eficiență, restructurări și reforme, primarii comunelor au demonstrat că unitatea lor reprezintă cea mai puternică garanție că vocea comunităților rurale ajunge la masa deciziei.
Pentru că atunci când peste 500 de primari vorbesc împreună, nu o fac în nume propriu, ci în numele milioanelor de cetățeni care trăiesc în comunele României.